Jorge Luis Borges, ”Deșertul – Il deserto – El desierto”
Înainte să intre-n deșert
soldații băuseră de mult timp apa din cisternă.
Hierocles vărsase pe pământ
apa ulciorului său și spusese:
De-o fi să intrăm în deșert,
iată-mă sunt deja în deșert.
De va fi să mă ardă setea,
iată, deja mă arde.
Asta e o parabolă.
Înainte de a cobori în infern
Lictorii lui Dumnezeu mi-au îngăduit un trandafir să privesc.
Trandafirul acela e-acum chinul meu
în neagra împărăție.
Fu părăsit un bărbat de o femeie.
S-au decis să pretindă o ultimă întâlnire.
Omul spuse:
De fi-va să intru în singurătate
Sunt deja singur
De mă va arde setea,
deja mă arde.
Asta-i o altă parabolă.
Pe pământ – nimeni
N-are curaj acel om să fie.
______________________
-traducere de Catalina Franco-
______________________
Prima di entrare nel deserto
i soldati bevvero a lungo l’acqua della cisterna.
Ierocle gettò per terra
l’acqua della sua brocca e disse:
Se dobbiamo entrare nel deserto,
io sono già nel deserto.
Se la sete deve bruciarmi,
che già mi bruci.
Questa è una parabola.
Prima di sprofondarmi nell’inferno
i littori del dio mi permisero di guardare una rosa.
Quella rosa è ora il mio tormento
nell’oscuro regno.
Un uomo fu abbandonato da una donna.
Stabilirono di fingere un ultimo incontro.
L’uomo disse:
Se devo entrare nella solitudine
sono già solo.
Se la sete deve bruciarmi,
che già mi bruci.
Questa è un’altra parabola.
Nessuno sulla terra
ha il coraggio di essere quell’uomo.
-Traduzione di Domenico Porzio-
_________________________
Antes de entrar en el desierto
los soldados bebieron largamente el agua de la cisterna.
Hierocles derramó en la tierra
el agua de su cántaro y dijo:
Si hemos de entrar en el desierto,
ya estoy en el desierto.
Si la sed va a abrasarme,
que ya me abrase.
Ésta es una parábola.
Antes de hundirme en el infierno
los lictores del dios me permitieron que mirara una rosa.
Esa rosa es ahora mi tormento
en el oscuro reino.
A un hombre lo dejó una mujer.
Resolvieron mentir un último encuentro.
El hombre dijo:
Si debo entrar en la soledad
ya estoy solo.
Si la sed va a abrasarme,
que ya me abrase.
Ésta es otra parábola.
Nadie en la tierra
tiene el valor de ser aquel hombre.
catalinafrancoblog 