Jorge Luis Borges, ”Deșertul – Il deserto – El desierto”

Jorge Luis Borges, ”Deșertul – Il deserto – El desierto”

Înainte să intre-n deșert
soldații băuseră de mult timp apa din cisternă.
Hierocles vărsase pe pământ
apa ulciorului său și spusese:
De-o fi să intrăm în deșert,
iată-mă sunt deja în deșert.
De va fi să mă ardă setea,
iată, deja mă arde.
Asta e o parabolă.
Înainte de a cobori în infern
Lictorii lui Dumnezeu mi-au îngăduit un trandafir să privesc.
Trandafirul acela e-acum chinul meu
în neagra împărăție.
Fu părăsit un bărbat de o femeie.
S-au decis să pretindă o ultimă întâlnire.
Omul spuse:
De fi-va să intru în singurătate
Sunt deja singur
De mă va arde setea,
deja mă arde.
Asta-i o altă parabolă.
Pe pământ – nimeni
N-are curaj acel om să fie.
______________________
-traducere de Catalina Franco-
______________________
Prima di entrare nel deserto
i soldati bevvero a lungo l’acqua della cisterna.
Ierocle gettò per terra
l’acqua della sua brocca e disse:
Se dobbiamo entrare nel deserto,
io sono già nel deserto.
Se la sete deve bruciarmi,
che già mi bruci.
Questa è una parabola.
Prima di sprofondarmi nell’inferno
i littori del dio mi permisero di guardare una rosa.
Quella rosa è ora il mio tormento
nell’oscuro regno.
Un uomo fu abbandonato da una donna.
Stabilirono di fingere un ultimo incontro.
L’uomo disse:
Se devo entrare nella solitudine
sono già solo.
Se la sete deve bruciarmi,
che già mi bruci.
Questa è un’altra parabola.
Nessuno sulla terra
ha il coraggio di essere quell’uomo.

-Traduzione di Domenico Porzio-

_________________________

Antes de entrar en el desierto
los soldados bebieron largamente el agua de la cisterna.
Hierocles derramó en la tierra
el agua de su cántaro y dijo:
Si hemos de entrar en el desierto,
ya estoy en el desierto.
Si la sed va a abrasarme,
que ya me abrase.
Ésta es una parábola.
Antes de hundirme en el infierno
los lictores del dios me permitieron que mirara una rosa.
Esa rosa es ahora mi tormento
en el oscuro reino.
A un hombre lo dejó una mujer.
Resolvieron mentir un último encuentro.
El hombre dijo:
Si debo entrar en la soledad
ya estoy solo.
Si la sed va a abrasarme,
que ya me abrase.
Ésta es otra parábola.
Nadie en la tierra
tiene el valor de ser aquel hombre.

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni

Jorge Luis Borges, ”Elegia amintirii imposibile – Elegia del ricordo impossibile – Elegía del recuerdo imposible”

Jorge Luis Borges, ”Elegia amintirii imposibile – Elegia del ricordo impossibile – Elegía del recuerdo imposible”

_____________

Ce nu aș da eu pentru a-mi aminti
un drumeag de țară printre case mici
și un călăreț înalt umplând zorile
(în poncho-ul său larg și ponosit)
prin câmpie în una din zile,
într-o zi fără dată.
Ce nu aș da eu pentru amintirea
mamei mele contemplând dimineața
în ferma de la Santa Irene,
fără să știe că numele ei va fi Borges.
Ce nu aș da eu pentru amintirea
de a fi luptat în Cepeda
și de a-l fi văzut pe Estanislao del Campo
salutând primul glonț
cu bucuria curajului.
Ce nu aș da eu pentru amintirea
unei porți secrete
pe care tatăl meu o-împingea în fiece noapte
înainte de a se pierde în somn
și pe care a împins-o pentru ultima oară
pe 14 februarie, 38.
Ce nu aș da eu pentru amintirea
bărcilor lui Hengist,
ieșind din nisipurile Danemarcei
să înfrângă o insulă
ce încă nu era Anglia.
Ce nu aș da eu pentru amintirea
(am avut-o și am pierdut-o)
unei pânze de aur de Turner,
vastă ca muzica.
Ce nu aș da eu pentru amintirea
de a-l fi auzit pe Socrate
care, în după-amiaza cucutei,
senin examinând problema
imortalității,
alternând rațiuni și mituri
în timp ce moartea albastră se ridica
de la picioarele deja înghețate.
Ce nu aș da eu pentru amintirea
ta când îmi spuneai că mă iubești
și de a nu fi dormit până în zori,
sfâșiat și fericit.

-traducere de Catalina Franco-
_________________________

Che cosa non darei per la memoria
di una strada sterrata fra muri bassi
e di un alto cavaliere che riempie l’alba
(lungo e sdrucito il poncho)
in uno dei giorni della pianura,
un giorno senza data.
Che cosa non darei per la memoria
di mia madre che contempla il mattino
nella tenuta di Santa Irene,
ignara che il suo nome sarebbe stato Borges.
Che cosa non darei per la memoria
d’essermi battuto a Cepeda
e di aver visto Estanislao del Campo
salutare la prima pallottola
con l’esultanza del coraggio.
Che cosa non darei per la memoria
di un portone di villa segreta
che mio padre spingeva ogni sera
prima di perdersi nel sonno
e spinse per l’ultima volta
il 14 febbraio del ’38.
Che cosa non darei per la memoria
delle barche di Hengist,
mentre prendono il mare dalle sabbie danesi
per debellare un’isola
che ancora non era l’Inghilterra.
Che cosa non darei per la memoria
(l’ho avuta e l’ho perduta)
di una tela d’oro di Turner,
vasta come la musica.
Che cosa non darei per la memoria
di aver udito Socrate
quando la sera della cicuta
serenamente analizzò il problema
dell’immortalità,
alternando i miti e le ragioni
mentre la morte azzurra lo invadeva
dai piedi fatti gelidi.
Che cosa non darei per la memoria
di te che avessi detto che mi amavi
e di non aver dormito fino all’alba,
straziato e felice.

-Traduzione di Tommaso Scarano-

_______________________

Qué no daría yo por la memoria
de una calle de tierra con tapias bajas
y de un alto jinete llenando el alba
(largo y raído el poncho)
en uno de los días de la llanura,
en un día sin fecha.
Qué no daría yo por la memoria
de mi madre mirando la mañana
en la estancia de Santa Irene,
sin saber que su nombre iba a ser Borges.
Qué no daría yo por la memoria
de haber combatido en Cepeda
y de haber visto a Estanislao del Campo
saludando la primer bala
con la alegría del coraje.
Qué no daría yo por la memoria
de un portón de quinta secreta
que mi padre empujaba cada noche
antes de perderse en el sueño
y que empujó por última vez
el 14 de febrero del 38.
Qué no daría yo por la memoria
de las barcas de Hengist,
zarpando de la arena de Dinamarca
para debelar una isla
que aún no era Inglaterra.
Qué no daría yo por la memoria
(la tuve y la he perdido)
de una tela de oro de Turner,
vasta como la música.
Qué no daría yo por la memoria
de haber oído a Sócrates
que, en la tarde de la cicuta,
examinó serenamente el problema
de la inmortalidad,
alternando los mitos y las razones
mientras la muerte azul iba subiendo
desde los pies ya fríos.
Qué no daría yo por la memoria
de que me hubieras dicho que me querías
y de no haber dormido hasta la aurora,
desgarrado y feliz.
______________________
-Turner-

Este posibil ca imaginea să conţină: în aer liber şi apă

Carlos Drummond de Andrade,”Mai puțină viață”-”Vida menor”

Carlos Drummond de Andrade,”Mai puțină viață”-”Vida menor”

Fuga de real,
și, mai mult chiar, de basme,
mai departe de-orice, fuga de sine,
fuga de fugă, exilul
fără apă și fără cuvânt, pierderea
voită a iubirii și a memoriei,
ecoul
ce nu mai răspunde chemării, contopindu-se,
mâna ce se face enormă și, desfigurată,
dispare, toate gesturile imposibile,
dacă nu inutile,
inutilitatea cântului, puritatea
culorii, nu a brațului ce se mișcă, de nu unul ce crește.
Nu moartea, totuși.

Ci viața: capturată în forma sa ireductibilă,
fără vreun ornament ori comentariu melodic,
viață la care aspirăm ca pace în oboseală
(nu moartea),
viață minimă, esențială; un început; un somn;
mai puțin ca pământul, fără căldură; fără știință sau ironie;
ceea ce ați dori a fi cât mai puțin crud: viață
în care aerul, nerespirat, mă înconjură;
nu țesături risipite; absența lor;
confuzie între dimineață și seară, fără nicio durere,
căci timpul nu se mai divide în secțiuni; timpul
eliminat, îmblânzit.
Nu ce e mort, nici veșnicul ori divinul,
ci numai ceea ce-i viu, mic, tăcut,
indiferent
și trăind solitar.
Asta caut eu.

-traducere de Catalina Franco-
_________________________

A fuga do real,
ainda mais longe a fuga do feérico,
mais longe de tudo, a fuga da si mesmo,
a fuga da fuga, o exìlio
sem àgua e palavra, a perda
voluntària de amor e memòria,
o eco
jà não correspondendo ao apelo, e este fundindo-se,
a mão tornando-se enorme e desaparecendo
desfigurada, todos os gestos afinal impossìveis,
senão inùteis,
a desnecessidade do canto, a limpideza
da cor, nem braço a mover-se nem unha crescendo.
Não a morte, contudo.

Mas a vida: captada em sua forma irridutìvel,
jà sem ornato ou comentàrio melòdico,
vida a que aspiramos como paz no cansaço
(não a morte),
vida mìnima, essencial; um inìcio; um sono;
menos que terra, sem calor; sem ciência nem ironia;
o que se possa desejar de menos cruel: vida
em que o ar, não respirando, mas me envolva;
nenhum gasto de tecidos; ausência deles;
confusão entre manhã e tarde, jà sem dor,
porque o tempo não mais se divide em seções; o tempo
elidido, domado.
Não o morto nem o eterno ou o divino,
apenas o vivo, o pequenino, calado, indiferente
e solitàrio vivo.
Isso eu procuro.

Este posibil ca imaginea să conţină: plantă, copac, iarbă, cer, în aer liber şi natură

Antonia Pozzi, ”Certitudine – Certezza”

Antonia Pozzi, ”Certitudine – Certezza”

Ești iarba și ești pământul, ești calea
pentru cel care umblă desculț
pe câmpul arat.
Pentru tine mi-am pus șorțul roș
și m-aplec acum la astă fântână
mută pierdută la poala munților:
Știu că dintr-o dată-
amiaza va roi cu țipete
de cinteze –
îți va revărsa chipul
alături de-al meu în oglinda senină.

-traducere de Catalina Franco-
–––––––––––––––-

Tu sei l’erba e la terra, il senso
quando uno cammina a piedi scalzi
per un campo arato.
Per te annodavo il mio grembiule rosso
e ora piego a questa fontana
muta immersa in un grembo di monti:
so che a un tratto
– il mezzogiorno sciamerà coi gridi
dei suoi fringuelli –
sgorgherà il tuo volto
nello specchio sereno, accanto al mio.

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni stând jos, pălărie, în aer liber şi natură

Rainer Maria Rilke, ”Tăcerea – Die Stille”

Rainer Maria Rilke, ”Tăcerea”-”Die Stille”

Auzi, tu, iubite, -mi ridic mâinile –
auzi-le: freamătă …

În singurătate ce gest n-ar fi sunetul
a tot ce e ascultat cu luare-aminte?

Auzi, iubite,-mi cobor pleoapele,
până la tine or să se-audă.
Auzi, tu, iubite, din nou le ridic…
… dar tu de ce nu ești încă aici?

Urma celei mai mici mișcări
în mătăsoasa tăcere se simte;
de neclintit e orice infimă emoție
în perdeaua-încordată a depărtării.

Stele se-înalță și cad când răsuflu
Buzele-mi beau mireasma parfumurilor,
parcă simt atingerea depărtărilor –
mâinile îngerilor.

Doar la tine mi-e gândul: doar tu
nu-mi ești.

-traducere de Catalina Franco-
_________________________

Hörst du Geliebte, ich hebe die Hände —
hörst du: es rauscht…

Welche Gebärde der Einsamen fände
sich nicht von vielen Dingen belauscht?

Hörst du, Geliebte, ich schließe die Lider
und auch das ist Geräusch bis zu dir.
Hörst du, Geliebte, ich hebe sie wieder……
… aber warum bist du nicht hier.

Der Abdruck meiner kleinsten Bewegung
bleibt in der seidenen Stille sichtbar;
unvernichtbar drückt die geringste Erregung
in den gespannten Vorhang der Ferne sich ein.

Auf meinen Atemzügen heben und senken
die Sterne sich.
Zu meinen Lippen kommen die Düfte zur Tränke,
und ich erkenne die Handgelenke
entfernter Engel.

Nur die ich denke: Dich
seh ich nicht.

 

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană

Gianmaria Testa, ”Frumusețea există”-”La Bellezza esiste”

Gianmaria Testa, ”Frumusețea există”-”La Bellezza esiste”

Frumusețea există
în ciocul galben de portocală al mierlei
într-o floare-oarecare
în orizontul în depărtări pierdut al mării
frumusețea există
e misterul dezvăluit
secretul vădit
viața
frumusețea există
și de nimic nu se teme
nici măcar de noi
oamenii.

-In românește de Catalina Franco-
–––––––––––––––-
Nel becco giallo-arancio di un merlo
in un fiore qualunque
nell’orizzonte perduto e lontano del mare
la Bellezza esiste
e un mistero svelato
un segreto evidente
la vita
la Bellezza esiste
e non ha paura di niente
neanche di noi
la gente.

Este posibil ca imaginea să conţină: 4 persoane, persoane zâmbind, copil

Robert Walser, „Lumina opresivă”-”Luce opprimente”-”Drückendes Licht ”

Robert Walser, „Lumina opresivă”-”Luce opprimente”-”Drückendes Licht ”

Doi copaci în zăpadă,
cerul, obosit de lumină,
se duce acasă și-în jur
doar melancolie.

Dincolo de copaci,
case întunecate.
câte o vorbă se-aude ,
și-încep și câinii să latre.

In casă, se-aprjnde iubita
lampă, rotundă ca luna,
care acum s-a aprins,
ca o rană deschisă.

E-atât de mică lumea aici ,
și-atât de mare nimicul.
Cerul, obosit de lumină,
a dăruit-o pe toată zăpezii.

Cei doi copaci capu-și
înclină unul spre altul.
Pe liniștea lumii
Pun stăpânire norii.

-In românește de Catalina Franco-
–––––––––––––––-
Stanno due alberi nella neve,
stanco della luce, il cielo
se ne va e null’altro intorno
che non sia malinconia

E spuntano dietro gli alberi
scure case.
Ora si sente uno discorrere,
ora i cani si mettono ad abbaiare.

Ora nella casa appare
la cara lampada rotonda come la luna.
Ora e spenta,
come una ferita aperta.

Quanto piccolo il vivere qui
e quanto grande il niente.
Il cielo, stanco della luce,
tutto ha dato alla neve.

I due alberi le teste
chinano fra loro.
Alla quiete del mondo
fanno girotondo le nubi.

– traduzione di Claudia Ciardi –
––––––––––––––

Zwei Bäume stehen im Schnee,
der Himmel, müde des Lichts,
zieht heim, und sonst ist nichts
als Schwermut in der Näh’.

Und hinter den Bäumen ragen
dunkle Häuser hinauf.
Jetzt hört man etwas sagen,
jetzt bellen Hunde auf.

Nun erscheint der liebe, runde
Lampenmond im Haus.
Nun geht das Licht wieder aus,
als klaffte eine Wunde.

Wie klein ist hier das Leben
und wie groß das Nichts.
Der Himmel, müde des Lichts,
hat alles dem Schnee gegeben.

Die zwei Bäume neigen
ihre Köpfe sich zu.
Wolken durchziehen die Ruh’
der Welt im Reigen.
–––––––––––
Ann Huston ,”Winter sun”

Este posibil ca imaginea să conţină: munte, în aer liber şi natură

Marina Cvetaeva

Marina Cvetaeva

 

Numele tău o rândunică-i în mâna ta,
numele tău – o fărâmă de gheață pe limbă.
O singură unică mișcare de buze.

Cinci litere înseamnă numele tău .

Minge prinsă în zbor,
Clinchet de jucărie argintie în gură.
O piatră aruncată într-un iaz liniștit
suspină așa cum numele tău sună.
În pocnetul ușor al pașilor nopții
numele tău zgomotos răsună .

E ca și cum ai auzi clicul
trăgătorului la tâmplă.
Numele tău – ah, nu se poate! –
numele tău este sărutul pe ochi,
pe pleoapele tale închise o mângâiere proaspătă.

Numele tău este un sărut pe zăpadă.
Un rece albastru izvor de fântână.
Cu numele tău, somnul este adânc.

-In românește de Catalina Franco-
–––––––––––––––-
Il tuo nome è una rondine nella mano,
il tuo nome è un ghiacciolo sulla lingua.
Un solo unico movimento delle labbra.

Il tuo nome sono cinque lettere.

Una pallina afferrata al volo,
un sonaglio d’argento nella bocca.
Un sasso gettato in un quieto stagno
singhiozza come il tuo nome suona.
Nel leggero schiocco degli zoccoli notturni
il tuo nome rumoroso rimbomba.

E ce lo nomina lo scatto sonoro
del grilletto contro la tempia.
Il tuo nome – ah, non si può! –
il tuo nome è un bacio sugli occhi,
sul tenero freddo delle palpebre immobili.

Il tuo nome è un bacio dato alla neve.
Un sorso di fonte, gelato, turchino.
Con il tuo nome il sonno è profondo.

-Traduzione di Pietro Antonio Zveteremich-

Marina Cvetaeva

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând în picioare

Gianmaria Testa, ”Frumusețea există – La Bellezza esiste”

Gianmaria Testa, ”Frumusețea există – La Bellezza esiste”
 
Frumusețea există
în ciocul galben de portocală al mierlei
într-o floare-oarecare
în orizontul în depărtări pierdut al mării
frumusețea există
e misterul dezvăluit
secretul vădit
viața
frumusețea există
și de nimic nu se teme
nici măcar de noi
oamenii.
 
-traducere de Catalina Franco-
–––––––––––––––-
Nel becco giallo-arancio di un merlo
in un fiore qualunque
nell’orizzonte perduto e lontano del mare
la Bellezza esiste
e un mistero svelato
un segreto evidente
la vita
la Bellezza esiste
e non ha paura di niente
neanche di noi
la gente.