Cine îmi cumpără-un melc?
Cine o rază de soare?
O șopârlă între perete și iederă,
o statuie de primăvară?

Cine îmi cumpără furnica asta?
Și broasca asta, cine e grădinar?
Și greierul, și al lui cântec?
Și, pe pământ, un gard viu?

(Asta e licitația mea.)
___________________________
-traducere de Catalina Franco-
___________________________

Quem me compra um jardim com flores?
Borboletas de muitas cores,
lavadeiras e passarinhos,
ovos verdes e azuis nos ninhos?

Quem me compra este caracol?
Quem me compra um raio de sol?
Um lagarto entre o muro e a hera,
uma estátua da Primavera?

Quem me compra este formigueiro?
E este sapo, que é jardineiro?
E a cigarra e a sua canção?
E o grilinho dentro do chão?

(Este é o meu leilão.)

_______________________
-traducere de Catalina Franco-
_______________________
Não te aflijas com a pétala que voa:
também é ser, deixar de ser assim.
Rosas verá, só de cinzas franzida,
mortas, intactas pelo teu jardim.
Eu deixo aroma até nos meus espinhos
ao longe, o vento vai falando de mim.
E por perder-me é que vão me lembrando,
por desfolhar-me é que não tenho fim.

-In italiană de Catalina Franco-
––––––––––––––
Liniște…
Liniște…
peste tot numai liniște…

Mi-e atât de bine aici lângă liniște,
lângă cerul adus, încovoiat ca un ram
peste inima mea, când inimă n-am,
peste cântecul meu, când cântece n-am,
peste dragostea mea, când dragoste n-am,
la marginea lumii, când lume nu am…

Dominic Stanca

Sunt lucruri ce dăinuie.
Dor, deal, veșnicie:
Nici asta nu mă atinge.

Sunt și cele ce se înalță.
Adâncă rămâne Taina!
Neputincioasă mi-e mintea!

-Traducere de Catalina Franco-

–––––––––––––––-

Vi son cose che volano
Uccelli, ore, calabroni:
Non e per queste l’elegia.

Vi son cose che restano –
Il dolore ed i monti e l’eterno.
Nemmeno queste a me si addicono.

Altre che, giacendo, risorgono.
Posso spiegare i cieli?
Com’e immoto l’enigma!
–––––––––––––––-
Some things that fly there be,—
Birds, hours, the bumble-bee:
Of these no elegy.

Some things that stay there be,—
Grief, hills, eternity:
Nor this behooveth me.

There are, that resting, rise.
Can I expound the skies?
How still the riddle lies!

la tine, devenit suflet, chemându-te.
Desigur, tu îl primești în față
ca pe un blând și fără dorință peisaj,
De aceea noi credem că tu nu ne-auzi

și strigătul. Și totuși, în cine-am dori,
de nu în tine,-a ne pierde la nesfârșit?
În cine, mai mult ca în tine, ne crește ființa?

Nesfârșirea se trece cu noi și se pierde.
Fii tu glasul care ne face să-o auzim,
fii tu: tu, cel care ne dezvălui esența ..

_______________________
– in romaneste de Catalina Franco-
_______________________
Siamo come ogni cosa che si schiude,
e nient’altro che questa beatitudine.
Cio ch’era sangue e buio in una belva
crebbe in noi per farsi anima e si tende

ancora a te, fatta anima, e ti chiama.
Tu, certo, la ricevi nel tuo viso
come un paesaggio, mite e senza brama.
Percio crediamo non sia tu cui mira

il nostro grido. Eppure, in chi vorremmo
se non in te, perderci senza fine?
In chi, piu che in te, cresce il nostro essere?

L’infinito con noi passa e si perde.
Sii tu la bocca che ce lo fa udire,
tu sii: tu che di noi dici l’essenza.

___________________

Sieh, wie sich alles auftut: so sind wir;
denn wir sind nichts als solche Seligkeit.
Was Blut und Dunkel war in einem Tier,
das wuchs in uns zur Seele an und schreit

als Seele weiter. Und es schreit nach dir.
Du freilich nimmst es nur in dein Gesicht,
als sei es Landschaft: sanft und ohne Gier.
Und darum meinen wir, du bist es nicht,

nach dem es schreit. Und doch, bist du nicht der,
an den wir uns ganz ohne Rest verlören?
Und werden wir in irgendeinem mehr?

Mit uns geht das Unendliche vorbei.
Du aber sei, du Mund, daß wir es hören,
du aber, du Uns-Sagender: du sei.