Georg Trakl,”Șoaptele după-amiezii”-”In den Nachmittag geflustert”

Soare subțire de toamnă,
Din copaci cade rodul.
Tăcere-n odăi albastre
În prelunga după-amiază.

A moarte sună metalul;
Se prăbușește alb animalul.
Cântarea aspră a fetelor
Se pierde pe frunzele toamnei.

Fruntea visând la culorile sfinte
Atinsă lin de aripa nebuniei.
Pe colină umbrele suie
Negre de putreziciune.

Amurg tot în pace și vin:
Chinul se varsă în chitară.
La blânda lumina de lampă
Tu te întorci ca într-un vis.

-traducere de Catalina Franco-
________________________

Sonne, herbstlich dünn und zag,
Und das Obst fällt von den Bäumen.
Stille wohnt in blauen Räumen
Einen langen Nachmittag.

Sterbeklänge von Metall;
Und ein weißes Tier bricht nieder.
Brauner Mädchen rauhe Lieder
Sind verweht im Blätterfall.

Stirne Gottes Farben träumt,
Spürt des Wahnsinns sanfte Flügel.
Schatten drehen sich am Hügel
Von Verwesung schwarz umsäumt.

Dämmerung voll Ruh und Wein:
Traurige Guitarren rinnen.
Und zur milden Lampe drinnen
Kehrst du wie im Traume ein.

Edward Estlin Cummings, „Pe vremea narciselor”-” „In time of daffodils”

Pe vremea asfodelelor (care știu
scopul vieții este a creste)
uitând de ce, amintește-ți cum

pe vremea liliacului care proclamă
scopul trezirii este-a visa,
amintește-ți că (părem a uita)

pe vremea rozelor (care uimesc
acum și aici cu paradisul)
dacă uitam, amintiți-vă da

pe vremea a tot ce e frumusețe
dincolo de ce mintea înțelege,
încearcă a-ți aminti (uitând vei găsi)

și va rămâne misterul
(când timpul de timp ne-o elibera)
de mine uitând, amintește-ți

-traducere de Catalina Franco-
_________________________

in time of daffodils(who know
the goal of living is to grow)
forgetting why,remember how

in time of lilacs who proclaim
the aim of waking is to dream,
remember so(forgetting seem)

in time of roses(who amaze
our now and here with paradise)
forgetting if,remember yes

in time of all sweet things beyond
whatever mind may comprehend,
remember seek(forgetting find)

and in a mystery to be
(when time from time shall set us free)
forgetting me,remember me

Umberto Crocetti, ” Șoapte și tăceri – Sussurri e silenzi”

Înving în tăcere trecerea zilei
aud vocile sufletului
șoptind ascuns
chiar și mie, făcătorul de sunete.

Cu mâinile dau la o parte lianele
gândului
caut întrebări și răspunsuri
nori desenând
pe cerul senin
adun tăceri ce scapă năvodului.

În concertul serii
întâi tace vioara
răsuflarea
se scurtează și-mi tremură.

Dă drumul cântului,
îmbracă-l în bucurie,
spulberă sticla grea a cutiilor,
eliberează fluturii din acele
ce străpung inima
frumuseții.

Suntem zei,
pierduți în negură
în fiece zi ne schimbăm,
ca apa,
neclintite rămân numai amintirile,
pietriș în adâncul vieții.

____________________
-traducere de Catalina Franco-
____________________

Superato in affanno il valico del giorno
sento le voci dell’anima
bisbigliare nascoste
perfino a me, artefice dei suoni.

E sposto con le mani le fronde
dei pensieri
in cerca di domande e di risposte,
disegno nubi
su questo cielo terso
e catturo silenzi che sfuggono alla rete.

Nel concerto serale
tace il primo violino,
il mio respiro
si fa corto e trema.

Ti rendo il canto,
vestilo di gioia,
frantuma i vetri orrendi delle teche,
libera le farfalle dagli spilli
che trafiggono il cuore
alla bellezza.

Noi siamo dei,
perduti nella nebbia
e mutiamo ogni giorno,
come l’acqua,
solo i ricordi rimangono ancorati
come ciottoli sul fondo della vita.

Salvatore Quasimodo, ”Toamnă – Autunno”

Toamnă blândă, eu pe mine mă am
și m-aplec în apele tale cerul să beau,
gingașă fugă de-abisuri și de copaci.
Aspra pedeapsă a nașterii
mă află de tine legat;
în tine mă nărui și mă-înapoiez:
sărman lucru ce cade
și-l strânge pământul.
_________________________
-traducere de Catalina Franco-
_________________________

Autunno mansueto, io mi posseggo
e piego alle tue acque a bermi il cielo,
fuga soave d’alberi e d’abissi.
Aspra pena del nascere
mi trova a te congiunto;
e in te mi schianto e risano:
povera cosa caduta
che la terra raccoglie.

Philippe Jaccottet, ”Ignorantul – L’ignorant”

Cu cât îmbătrânesc, cu-atât știu mai puțin,
cu cât trăiesc, cu-atât am și stăpânesc mai puțin.
Tot ceea ce dețin e un loc rând pe rând
Nins sau strălucitor, dar nicicând locuit.
Unde-s donatorul, ghidul, tutorele?
Rămân în camera mea și tac mai întâi
(intră liniștea ca să facă ordine),
și-aștept câte una să piară minciunile:
ce rămâne? ce rămâne într-un muribund
împiedicându-l să moară? Cu ce putere
între pereții săi mai vorbește încă?
Pot să știu eu, ignorantul, neliniștitul?
L-aud însă cu-adevărat vorbind, cuvântu-i
pătrunde-odată cu ziua, deși așa vag:
„La fel ca focul, dragostea strălucește
numai din lipsa și din splendoarea pădurilor în cenușă … ”
_________________________
-traducere de Catalina Franco-
________________________
Plus je vieillis et plus je croîs en ignorance,
plus j’ai vécu, moins je possède et moins je règne.
Tout ce que j’ai, c’est un espace tour à tour
Enneigé ou brillant, mais jamais habité.
Où est le donateur, le guide, le gardien?
Je me tiens dans ma chambre et d’abord je me tais
(le silence entre en serviteur mettre un peu d’ordre),
et j’attends qu’un à un les mensonges s’écartent:
que reste-t-il? que reste-t-il à ce mourant
qui l’empêche si bien de mourir ? Quelle force
le fait encore parler entre ses quatre murs?
Pourrais-je le savoir, moi l’ignare et l’inquiet?
Mais j’entends vraiment qui parle, et sa parole
pénètre avec le jour, encore que bien vague :
«Comme le feu, l’amour n’établit sa clarté
que sur la faute et la beauté des bois en cendres… »

Blaise Cendrars, ”Ești mai frumoasa ca cerul și marea – Tu es plus belle que le ciel et la mer”

Când iubești tre să pleci.
Lasă-ți soția lasă-ți copilul
Lasă-ți prietenul lasă-ți prietena
Lasă-ți iubita lăsa-ți iubitul
Când iubești tre să pleci

Lumea-i plină de negri negrese
Femei bărbați bărbați femei
Uită-te la frumoasele prăvălii
Trăsura bărbatul femeia trăsura
Și marfa frumoasa

Există văzduhul există vântul
Munții apa cerul pământul
Animalele și copiii
Plantele și cărbunii

Învață să vinzi să cumperi să vinzi din nou
Dă ia dă ia

Când iubești tre să știi
Să cânți să alergi să mănânci să bei
Să fluieri
Și să înveți să muncești

Când iubești tre să pleci
Nu plânge surâzând
Nu te cuibări între doi sâni
Respiră mergi pleacă du-te

Mă îmbăiez și mă uit
Văd gura pe care-o cunosc
Mâna piciorul ochiul
Mă îmbăiez și mă uit

Lumea întreagă-i încă acolo
Viața-i plină de lucruri surprinzătoare
Ies din farmacie
Mă dau jos de pe cântar
Îmi cântăresc cele 80 de kile
Te ador
Blaise Cendrars

_____________________________
-traducere de Catalina Franco-
_____________________________
Quand tu aimes il faut partir
Quitte ta femme quitte ton enfant
Quitte ton ami quitte ton amie
Quitte ton amante quitte ton amant
Quand tu aimes il faut partir

Le monde est plein de nègres et de négresses
Des femmes des hommes des hommes des femmes
Regarde les beaux magasins
Ce fiacre cet homme cette femme ce fiacre
Et toutes les belles marchandises

II y a l’air il y a le vent
Les montagnes l’eau le ciel la terre
Les enfants les animaux
Les plantes et le charbon de terre

Apprends à vendre à acheter à revendre
Donne prends donne prends

Quand tu aimes il faut savoir
Chanter courir manger boire
Siffler
Et apprendre à travailler

Quand tu aimes il faut partir
Ne larmoie pas en souriant
Ne te niche pas entre deux seins
Respire marche pars va-t’en

Je prends mon bain et je regarde
Je vois la bouche que je connais
La main la jambe l’œil
Je prends mon bain et je regarde

Le monde entier est toujours là
La vie pleine de choses surprenantes
Je sors de la pharmacie
Je descends juste de la bascule
Je pèse mes 80 kilos
Je t’aime

Nelly Sachs, ”Noi deja exersăm moartea de mâine – Wir üben heute schon den Tod von morgen”

Noi exersăm deja moartea de mâine
pe când moartea bătrână se ofilește-n noi încă –
O, spaimă de moarte a omenirii!

Oh, obișnuință a morții chiar și în vise
unde schela morții în așchii negre se spulberă
iar luna osoasă luminează ruine

O, spaimă de moarte a omenirii!

Unde sunt blânzii profeți,
îngerii liniștii, care ating pentru noi
izvorul ascuns care, de oboseală,
se scurge în moarte?

____________________
-traducere de Catalina Franco-
____________________

Wir üben heute schon den Tod von morgen
wo noch das alte Sterben in uns welkt –
O Angst der Menschheit nicht zu überstehn –

O Todgewöhnung bis hinein in Träume
wo Nachtgerüst in schwarze Scherben fällt
und beinern Mond in den Ruinen leuchtet –

O Angst der Menschheit nicht zu überstehn –

Wo sind die sanften Rutengänger
Ruhe-Engel, die den verborgnen Quell
uns angeführt, der von der Müdigkeit
zum Sterben rinnt?

Mark Strand, ”Vraja de zi de zi a muzicii -The Everyday Enchantment of Music”

Un sunet aspru a fost șlefuit până a devenit un sunet mai fin, care a fost șlefuit până a devenit muzică. Apoi, muzica a fost șlefuită până a devenit amintirea unei nopți la Veneția, când lacrimile mării au căzut de pe Podul Suspinelor, care la rândul său a fost șlefuit până când a încetat să mai fie, iar în locu-i fu casa goală a unei frământate inimi. Apoi, brusc soarele apăru, și muzica reveni și traficul se puse-n mișcare și se opri în depărtare, la marginea orașului, apăru o linie lungă de nori și fu tunetul, care, oricât de amenințător, va fi devenit muzică, iar amintirea a ceea ce s-a întâmplat după ce va fi început Veneția și a ceea ce s-a întâmplat după ce casa inimii frământate s-a frânt în două va fi început și ea.
________________________
-traducere de Catalina Franco
________________________

A rough sound was polished until it became a smoother sound, which was polished until it became music. Then the music was polished until it became the memory of a night in Venice when tears of the sea fell from the Bridge of Sighs, which in turn was polished until it ceased to be and in its place stood the empty home of a heart in trouble. Then suddenly there was sun and the music came back and traffic was moving and off in the distance, at the edge of the city, a long line of clouds appeared, and there was thunder, which, however menacing, would become music, and the memory of what happened after Venice would begin, and what happened after the home of the troubled heart broke in two would also begin.
__________________________
– Mark Strand, from ”Almost Invisible”, 2012-