Gândeam de-aș trăi măcar
Până trece-acel țipăt dintâi,
Nici toate pianele codrilor
Nu m-ar mai putea răni –

Nu-îndrăzneam să nu văd narcisele,
De teamă că rochia lor aurie
M-ar înțepa cu o modă,
Atât de străina mie –

Doream ca iarba să crească,
Încât, venind timpul să vadă,
Să fie înaltă, atât de înaltă,
Cât să se întindă să mă privească –

Nu voiam să vină Albinele,
Departe-as fi vrut să rămână
În țara lor neștiută –
Ce-ar fi putut să-mi spună?

Totuși, toate-s aici; nu-i lipsă nimeni,
Nici măcar un mugur –
Toate-s drăguțe cu mine –
Regina calvarului –

Mă salută toate, pe rând, iar eu,
Ca semn de confirmare
A tobelor lor fericite, îndurerată
Ridic panașu-mi copilăresc –
_______________________
-traducere de Catalina Franco-
_______________________
Temevo, tanto, quel primo Pettirosso,
Ma lo padroneggio, ora,
Mi sono quasi abituata al Suo ritorno,
Un poco ferisce, tuttavia –

Pensavo che se fossi riuscita a sopravvivere
Finché quel primo Grido fosse passato –
Tutti i Pianoforti nei Boschi
Non avrebbero potuto straziarmi –

Non osavo incontrare le Giunchiglie –
Per paura che la loro Veste Gialla
Mi trafiggesse con una foggia
Così estranea a quella mia –

Desideravo che l’Erba si sbrigasse –
Così quando fosse tempo di vedere –
Sarebbe stata troppo alta, perché il più alto
Potesse allungarsi per guardarmi –

Non riuscivo a sopportare l’arrivo delle Api,
Desideravo che se ne stessero lontane
In quelle incerte regioni dove vanno,
Quali parole avevano, per me?

Tuttavia, sono tutti qui; non manca nessuno –
Nessun Fiore è rimasto lontano
Per cortese deferenza verso me –
La Regina del Calvario –

Ciascuno mi saluta, appena arriva,
E io, le mie infantili Piume,
Sollevo, in luttuosa consapevolezza
Dei loro spensierati Rulli di Tamburo –

_________________________

I dreaded that first Robin, so,
But He is mastered, now,
I’m some accustomed to Him grown,
He hurts a little, though –

I thought if I could only live
Till that first Shout got by –
Not all Pianos in the Woods
Had power to mangle me –

I dared not meet the Daffodils –
For fear their Yellow Gown
Would pierce me with a fashion
So foreign to my own –

I wished the Grass would hurry –
So when ‘twas time to see –
He’d be too tall, the tallest one
Could stretch to look at me –

I could not bear the Bees should come,
I wished they’d stay away
In those dim countries where they go,
What word had they, for me?

They’re here, though; not a creature failed –
No Blossom stayed away
In gentle deference to me –
The Queen of Calvary –

Each one salutes me, as he goes,
And I, my childish Plumes,
Lift, in bereaved acknowledgement
Of their unthinking Drums –