Jorge Luis Borges,
”Poemul darurilor – Poema de los Dones”

Să mulțumesc, aș dori, divinului
labirint al cauzelor și efectelor
pentru diversitatea făpturilor
alcătuind acest univers singular,
pentru motivul că nu va-înceta să viseze
la un anume desen al labirintului,
pentru chipul Elenei și-a lui Ulysse perseverență,
pentru dragoste, ce ne face să-i vedem pe alții
cum îi vede divinitatea,
pentru tăria diamantului și apa topită
pentru algebră, palat de cristale precise,
pentru monedele mistice ale lui Angel Silesius,
pentru Schopenhauer,
ce poate-a descifrat universul,
pentru splendoarea focului
pe care nici o ființă umană nu-l poate privi
fără uimirea străveche,
pentru mahon, santal și cedru,
pentru pâine și sare,
pentru misterul rozei
ce risipește culoare și nu o vede,
pentru anumite ceasuri și zile din 55,
pentru păstorii care-n câmpie
stârnesc fiarele, zorii,
pentru dimineața din Montevideo
pentru arta prieteniei,
pentru ultima zi a lui Socrate,
pentru cuvintele ce într-un amurg s-au rostit
de la o cruce la alta,
pentru acel vis al Islamului ce-a îmbrățișat
o mie și una de nopți,
pentru acel alt vis al iadului,
din turnul de foc ce purifică,
și al sferelor glorioase,
pentru Swedenborg,
care vorbea cu îngerii pe străzile Londrei,
pentru râurile ascunse și milenare
care se strâng în mine,
pentru limba pe care-am vorbit-o cu secole în Northumbria,
pentru sabia și harfa saxonilor,
pentru mare, deșert strălucitor
și număr de lucruri necunoscute,
pentru muzica verbală a Angliei,
pentru muzica verbală a Germaniei,
pentru aurul ce strălucește-în versete,
pentru iarna epică,
pentru numele unei cărți pe care nu am citit-o,
pentru Verlaine, la fel de nevinovat ca și păsările,
pentru prisma cristalului și greutatea aramei,
pentru dungile tigrului,
pentru înalte turnuri din San Francisco și din Manhattan,
pentru dimineața texană,
pentru această sevilliană ce răspândi Epistola Morală,
și-al cărei nume, după cum se preferă, îl ignorăm,
pentru Seneca și Lucan din Cordoba,
care înaintea spaniolei
au scris toată literatura spaniolă,
pentru jocul de șah bizar și geometric,
pentru țestoasele lui Zenon și harta Royce,
pentru mirosul de medicament al eucaliptului,
pentru limbă, ce poate simula înțelepciunea,
pentru uitare, care anulează sau modifică trecutul,
pentru obiceiul,
care repetă și confirmă ca o oglindă,
pentru dimineață, care ne dă iluzia unui principiu,
pentru noapte, cu întunericu-i și astronomia-i,
pentru curajul și fericirea altora,
pentru patrie, simțită în iasomie
sau într-o sabie veche,
pentru Whitman și Francis din Assisi ce scris-au deja
poemul acesta,
pentru că această poezie e veșnică
și se confunda cu suma creaturilor
și nu va ajunge nicicând la ultimul vers
și în funcție de oameni se schimbă,
pentru Frances Haslam, care-a cerut iertare fiilor săi
pentru că murea atâta de greu,
pentru minutele dinainte de somn,
pentru somn și moarte,
cele două ascunse comori,
pentru intime daruri pe care nu le numesc,
pentru muzică, misterioasă formă a timpului.

________________
-traducere de Catalina Franco-
_________________

Gracias quiero dar al divino
laberinto de los efectos y de las causas
por la diversidad de las criaturas
Que forman este singular universo,
por la razón, que no cesará de soñar
con un plano del laberinto,
por el rostro de Elena y la perseverancia de Ulises,
por el amor, que nos deja ver a los otros
como los ve la divinidad,
por el firme diamante y el agua suelta,
por el álgebra, palacio de precisos cristales,
por las místicas monedas de Angel Silesio,
por Schopenhauer,
que acaso descifró el universo,
por el fulgor del fuego
que ningún ser humano puede mirar sin un asombro antiguo,
por la caoba, el cedro y el sándalo,
por el pan y la sal,
por el misterio de la rosa
que prodiga color y que no lo ve,
por ciertas vísperas y días de 1955,
por los duros troperos que en la llanura
arrean los animales y el alba,
por la mañana en Montevideo,
por el arte de la amistad,
por el último día de Sócrates,
por las palabras que en un crepúsculo se dijeron
de una cruz a otra cruz,
por aquel sueño del Islam que abarco
mil noches y una noche,
por aquel otro sueño del infierno,
de la torre del fuego que purifica
y de las esferas gloriosas,
por Swedenborg,
que conversaba con los ángeles en las calles de Londres,
por los ríos secretos e inmemoriales
que convergen en mí,
por el idioma que, hace siglos, hablé en Nortumbria,
por la espada y el arpa de los sajones,
por el mar, que es un desierto resplandeciente
yuna cifra de cosas que no sabemos
y un epitafio de los vikings,
por la música verbal de Inglaterra,
por la música verbal de Alemania,
por el oro, que relumbra en los versos,
por el épico invierno,
por el nombre de un libro que no he leído:
gesta Dei per Francos,
por Verlaine, inocente como los pájaros,
por el prisma de cristal y la pesa de bronce,
por las rayas del tigre,
por las altas torres de San Francisco y de la isla de Manhattan,
por la mañana en Texas,
por aquel sevillano que redactó la Epístola Moral
y cuyo nombre, como él hubiera preferido, ignoramos,
por Séneca y Lucano, de Córdoba,
que antes del español escribieron
toda la literatura española,
por el geométrico y bizarro ajedrez,
por la tortuga de Zenón y el mapa de Royce,
por el olor medicinal de los eucaliptos,
por el lenguaje, que puede simular la sabiduría,
por el olvido, que anula o modifica el pasado,
por la costumbre,
que nos repite y nos confirma como un espejo,
por la mañana, que nos depara la ilusión de un principio,
por la noche, su tiniebla y su astronomía.
por el valor y la felicidad de los otros,
por la patria, sentida en los jazmines
o en una vieja espada,
por Whitman y Francisco de Asís, que ya escribieron el poema,
por el hecho de que el poema es inagotable
y se confunde con la suma de las criaturas
y no llegará jamás al último verso
y varía según los hombres,
por Frances Haslam, que pidió perdón a sus hijos
por morir tan despacio,
por los minutos que preceden al sueño,
por el sueño y la muerte,
esos dos tesoros ocultos,
por los íntimos dones que no enumero,
por la música, misteriosa forma del tiempo.