Odysseas Elytis, ”Monograma”

Voi jeli după tine mereu – mă auzi –
singur, în Paradis

Liniilor din palmă Soarta o să le-întoarcă
Drumul în altă parte, ca un acar,
Pentru o clipă Timpul va consimți

Și cum altfel, dacă oamenii se iubesc.

Cerul o să ne arate viscerele
Și nevinovăția o să lovească lumea
Cu negrul acid al morții.

II

Plâng soarele și plâng anii ce vor veni
Fără noi și cânt și strălucirea celor trecuți
Dacă aievea au fost

Trupurile ce și-au vorbit și bărcile ce-au plutit
Chitarele ce s-au aprins și s-au stins pe sub apă
Acei „Crede-mă” și acei „nu”
O dată în vânt, în cânt altă dată

Și mâinile noastre, două jivine mici
Ce neștiut încercau s-ajungă una la alta
Mușcata din vasul de la poarta deschisă
Și cioburi de mare care ne-au urmărit
Peste garduri vii și peste ziduri de soare arse.
Anemona de mare ce-a stat în mâna ta
Violetul a tremurat întreit trei zile deasupra cascadelor

Și dacă toate astea-s adevărate, eu cânt
Grinzile de lemn și tapiseriile pătrate de
Pe perete, Gorgona cu păr răvășit
Pisica ce ne privea-în întuneric
O, copil cu tămâie și cruce roșie
În ora-înserării peste neatinsul stâncilor
Port doliu după haina ce-o am atins și lumea vine la mine.

III

Astfel vorbesc despre tine și despre mine

Pentru că te iubesc și în dragoste știu
A intra ca o lună plină
De oriunde, spre coapsa subțire-n cearșafuri fără sfârșit
Pot să presar iasomie – și am puterea
Abia adormită, să suflu și să-ți aduc
Prin luminoase tunele, prin intrări secrete de mare
Arbori hipnotizați cu păianjeni de-argint

Despre tine am auzit cum vorbeau valurile,
Despre cum mângâi și cum săruți,
Despre cum șoptești „ce ” și „hei”
În jurul defileului și în golf eram
Întotdeauna noi lumina și umbra

Mereu tu steaua mică și mereu eu nava întunecată
Mereu tu liman și eu farul din dreapta
Cheiul umed și licărul de deasupra vâslelor
Sus în casa cu bolta din ramuri de viță
Trandafirii înalță buchete, apa se face rece
Mereu tu statuia de piatră și mereu eu umbra ce crește
Tu persiana lăsată, eu vântul care-o deschide
Pentru că te iubesc și te iubesc
Tu întotdeauna moneda și eu adorarea ce-i dă valoare:

Atâta noapte, atâta țipăt în vânt
Atâta rouă-n văzduh, atâta tăcere
Totul împrejurul mării despotice
Bolta cereasca cu stelele
Și respirația ta atât de firavă

Și acum nu mai am nimic
Între cei patru pereți, tavanul, podeaua
Dacă nu strigătul care al tău e și vocea-mi lovește
Mireasma care a ta e și-a bărbaților furie
Fiindcă nu pot să rabde ceea ce n-au
Încercat și lor le este străin, și e prea devreme, m-auzi
E prea devreme în astă lume dragostea mea

Să vorbim despre tine și despre mine.

IV

E prea devreme în astă lume, m-auzi
Monștrii n-au fost îmblânziți, m-auzi
Sângele meu pierdut și ascuțitul, m-auzi
Cuțit
Ca un berbec ce aleargă pe ceruri
Și stelelor le frânge ramurile, mă auzi
Sunt eu, mă auzi
Te iubesc, mă auzi
Te iau de mână, te duc, și te-înveșmânt cu
Alba rochie de mireasă a Opheliei, mă auzi
Unde mă lași, unde te duci și cine, mă auzi

Îți ține mâna-n diluvii

Lianele uriașe și lava vulcanilor
Veni-va o zi, mă auzi
Când ne-or îngropa și apoi, după ani mii, mă auzi
Nu vom fi decât pietre lucioase, m-auzi
Deasupră-ne s-o răsfrânge nemila, m-auzi?
Oamenilor
Și în mii de bucăți ne-or arunca, mă auzi

Unul câte unul în apă, m-auzi
Îmi socotesc pietricelele-amare, m-auzi
Și timpul este o biserică mare, m-auzi
În care icoanele, uneori, mă auzi
Sfinților
Plâng lacrimi adevărate, m-auzi
Clopotele bat în înalt, mă auzi
O cărare adâncă să mă lase să trec
Îngerii așteaptă cu lumânări și cu psalmi funerari
Nu mă voi duce niciunde de aici, mă auzi
Ori împreună amândoi ori niciunul, m-auzi

Astă floare-a furtunii și, mă auzi,
A dragostei
Odată pentru totdeauna am cules-o, m-auzi
Și nu va mai putea înflori, mă auzi
Pe alte planete sau stele, m-auzi
Nu există pământ și nici văzduh
Același văzduh acela pe care noi l-am atins, mă auzi

Nu un grădinar ar fi reușit, mă auzi

Prin ierni și prin vântul cel aspru, m-auzi
să înflorească o floare, doar noi, mă auzi
În mijlocul mării
Doar cu singură dorința iubirii, m-auzi
Ridicat-am o insulă întreagă, m-auzi
Cu peșteri, cu stânci marine cu râpi înflorite
Ascultă, ascultă
Cine apelor le vorbește și cine plânge – auzi?
Cine pe celălalt caută, cine strigă – auzi?
Sunt eu care strig și plâng, mă auzi
Te iubesc, te iubesc, mă auzi.

V.

Am vorbit despre tine în vremuri trecute
Cu doici înțelepte, cu luptători veterani
Despre tristețea ta de pisică sălbatică
Despre cum fruntea ta strălucește ca apa ce tremură
Și de ce, crezi tu, predestinat fu alături să nu-ți fiu
Eu care nu iubire doresc, ci vântul îl vreau
Dar vreau marea cabrată în al meu galop