Mă dăruiesc pe mine,
soarele pur al dimineților mele
pe tărâm de poveste
printre coloane antice
și măslini și câmpii.

Mă dăruiesc pe mine,
Amiezi
pe sprânceana cascadei,
apusuri
la poala statuilor, sus pe colina,
cu trunchiuri de chiparoși
de cuiburi însuflețiți.

Tu primește făptura mea
de minune,
tremurul meu de tulpină
vie în cerc
de-orizonturi,
închinându-se vântului
limpede al frumuseții:

tu lasă-mă să mă uit la ochii aceștia
dăruiți ție de Dumnezeu,
de cerurile toate plini
adânci ca vecii de lumină
pierdute-n tării.

-Traducere de Catalina Franco-
__________________________

Ti do me stessa,
le mie notti insonni,
i lunghi sorsi
di cielo e stelle bevuti
sulle montagne,
la brezza dei mari percorsi
verso albe remote.

Ti do me stessa,
il sole vergine dei miei mattini
su favolose rive
tra superstiti colonne
e ulivi e spighe.

Ti do me stessa,
i meriggi
sul ciglio delle cascate,
i tramonti
ai piedi delle statue, sulle colline,
fra tronchi di cipressi animati
di nidi.

E tu accogli la mia meraviglia
di creatura,
il mio tremito di stelo
vivo nel cerchio
degli orizzonti,
piegato al vento
limpido della bellezza:

e tu lascia ch’io guardi questi occhi
che Dio ti ha dati,
cosi densi di cielo
profondi come secoli di luce
inabissati al di la
delle vette.