Daria Menicanti, ”Dacă”-”Se”
Cu ultima grădină drumul
se-afundă, se nămolește într-o orchestră
de broaște. Întins, calm
iazul mă-întâmpină cu tufișuri
țepoase, cu plante ușoare.
E un aer de părăsire și răzbunare
în jurul mlaștinilor: fiecare
trăiește viața și moartea
celuilalt:crudul verde nevinovat
al ferigii crețe va fi –
ca și tot restul – un larg cimitir.
Aici mă regăsesc în acea prefacere
fără sfârșit cu întreg pământul
și-n înțelepciunea ironică: de a ști
că ești totdeauna înlocuibil.
– Dacă asta, îmi spun din senin, dacă
asta ar fi ultima mea zi –
Și deodată mă îndrăgostesc de toate
atât de mult, încât mi se pare-o minune
în goana sa orice insectă, orice suflare.
Și chiar acel chip al tău
– ieri de neobservat –
iată-l redevenit floare și sărbătoare.
O, viață, o, fericire dragă.
Mă simt din nou întunecată și caldă
ca seva unei plantei în soare,
ca ceva iubit.
-traducere de Catalina Franco-
____________________________
Con l’ultimo giardino la strada
s’insabbia, s’impaluda in un’orchestra
di rane. Steso, chiaro
mi arriva lo stagno con bruschi
cespugli, con piante leggere.
C’è un’aria di abbandono e di rivalsa
intorno alle paludi: se ne vive
ciascuno della vita e della morte
dell’altro: e questo bel verde innocente
della felce ricciuta si fa –
come il resto – da un lungo cimitero.
E qui ritrovo quel mio divenire
infinito con tutta l’altra terra
e la saggezza ironica: sapere
d’essere sostituibile sempre.
– Se questo, dico all’improvviso, questo
fosse il mio ultimo giorno –
E subito di tutto m’innamoro
tanto ogni cosa mi risembra bella
nella sua fuga, ogni spiro, ogni insetto.
E quel tuo viso stesso
– che ieri non riuscivo più a vedere –
ecco ridiventarmi fiore e festa.
O vita, o cara mia felicità.
Mi sento nuovamente buia e calda
come una linfa di pianta nel sole,
come una cosa amata.
catalinafrancoblog 