Mario Luzi, „Noaptea vine cu cântul”-“La notte viene col canto”
Noaptea vine cu cântul
prelung al bufniței,
luminile-și seamănă-în vad,
saltă pe pantele umede, tremură
parcă. Puterea de-a suferi
cucerită-în ani lungi tot mai slabă-i
și puțina știință se pierde,
bărbătescul surâs
și-a pierdut calmul.
Cine ești tu
ce, nevăzut, renegat, așteptai
la o cotitură a vârstei
cât timp va fi fost vremea ta? Îți datorez
acest timp al recunoștinței
dar și al durerii.
Iar acum neliniștea se strecoară,
pătrunde-n întâile nopți de vară,
invadează pereții calzi încă, se ține de
zborul licuricilor peste hambare,
cuprinde drumeagul de unde brusc
în căderea farurilor un iepure sare.
Iubito, cum putut-am să nu înțeleg?
Viața toată era așteptare
toată ca această veghere.
Să plâng ar trebui la gândul
că am irosit astă lungă așteptare
cu atâtea cuvinte nepotrivite,
cu atâtea fapte necugetate, ireparabile,
iar acum, rănit, să spun că nu contează
numai chinul să se sfârșească.
„Mântuirea sperată astfel nu-i potrivită
nici ție, și nici altora ca tine. Pacea,
de va veni, va veni în alt mod
mai lucid ca acesta, mai dureros;
când suferința nu-ți va părea în zadar
când și pedeapsă va fi și va trăi
și va deveni binele tău și al altuia.
Credința e-în tine, credința e o ființă.”
Cântul acesta nu mai are cuvinte.
-traducere de Catalina Franco-
_________________________
La notte viene col canto
prolungato dell’assiuolo,
semina le sue luci nella conca,
sale per le pendici umide, trema
un poco. La forza in lunghi anni
acquistata a soffrire viene meno
e la piccola scienza si disarma,
il sorriso virile
non ha piu la sua calma.
Tu chi sei
che aspettavi invisibile, appostata
a una svolta dell’eta
finché fosse la tua ora? Ti devo
questo tempo di gratitudine
e d’altrettanto dolore.
Ed ora l’inquietudine s’insinua,
penetra queste prime notti estive,
invade il muro ancora caldo, segue
il volo delle lucciole sulle aie,
s’inselva nelle viottole ove a un tratto
nell’abbaglio dei fari la lepre saetta.
Cara, come ho potuto non intendere?
La vita era sospesa
tutta come questa veglia.
C’e da piangere a pensare
come ho sciupato questa lunga attesa
con tante parole inadeguate,
con tanti atti inconsulti, irreparabili,
e ora ferito dico non importa
purché il supplizio abbia fine.
”La salvezza sperata cosi non si conviene
né a te, né ad altri come te. La pace,
se verra, ti verra per altre vie
piu lucide di questa, piu sofferte;
quando soffrire non ti parra vano
ché anche la pena esiste e deve vivere
e trasformarsi in bene tuo ed altrui.
La fede e in te, la fede e una persona.”
Questa canzone non ha piu parole.