această trenă a morții

pe care-o purtăm trăind

sumbre amintiri nesfârșite,

iată-le au apărut deja:

mute și melancolice

fantome agitate

de un vânt funerar

iar tu nu mai ești

decât amintire

ești tăiată-n memoria mea.

Acum, da, pot spune că ești a mea

și că ceva s-a întâmplat

între noi irevocabil

prea curând sfârși totul !

grăbit și ușor

timpul ne-ajunse.

din trecătoare clipe înșirui o poveste

închisă bine și tristă.

Trebuia să știm că iubirea

arde viața și împrăștie timpul.

-traducere de Catalina Franco-
_________________________

I ricordi, queste ombre troppo lunghe

del nostro breve corpo,

questo strascico di morte

che noi lasciamo vivendo

i lugubri e durevoli ricordi,

eccoli già apparire:

melanconici e muti

fantasmi agitati

da un vento funebre

e tu non sei più

che un ricordo

sei trapassata nella mia memoria.

Ora sì, posso dire che m’appartieni

e qualche cosa fra di noi

è accaduto irrevocabilmente

tutto finì, così rapito!

precipitoso e lieve

il tempo ci raggiunse.

di fuggevoli istanti ordì una storia

ben chiusa e triste.

Dovevamo saperlo che l’amore

brucia la vita e fa volare il tempo.

în ploi de septembrie

furtunoase și plânse

un tremur străbate

pământul acum gol și trist

sub un soare pierit.

Acum când coboară

în astă toamnă

cu nespusă lentoare,

cel mai bun timp al vieții

și lung ne spune adio …

-Traducere de Catalina Franco
__________________________

Già lo sentimmo venire

nel vento d’agosto,

nelle pioggie di settembre

torrenziali e piangenti

e un brivido percorse

la terra che ora, nuda e triste,

accoglie un sole smarrito.

Ora che passa e declina,

in quest’autunno che incede

con lentezza indicibile,

il miglior tempo della nostra vita

e lungamente ci dice addio….

Nici urmă de păsări
Pe astă lucarnă
A inimii traversate
De grădini și de umbre.

O grijă de tine
Mi-a băut viața
Dar în acest frunziș
Nici o amintire.

Eu sunt ora simplă
Și apa netulburată.
Știut-am să te iubesc
Neștiind să mor?

-traducere de Catalina Franco-
_________________________

Es-tu gaie ou triste?
– Ai-je su jamais,
Sauf que rien ne pèse
Au cœur sans retour.

Aucun pas d’oiseau
Sur cette verrière
Du coeur traversé
De jardins et d’ombre.

Un souci de toi
Qui a bu ma vie
Mais dans ce feuillage
Aucun souvenir.

Je suis l’heure simple
Et l’eau non troublée.
Ai-je su t’aimer.
Ne sachant mourir?

Dar apa rămâne mereu la fundul fântânii,
Mereu zăvorâtă steaua rămâne.
Se zăresc pe sub ramuri umbrele,
Sunt călătorii trecători prin noapte

Încovoiați, în spate cu o neagră povară,
Parcă șovăind, la răscruce de drum.
Unii par să aștepte, alții par a se pierde
În fulgerările fără lumină.

Drumul bărbatului, al femeii e lung, mai lung ca viața,
La capătul drumului o stea e, un cer
Imaginat strălucind între doi copaci.
Când găleata atinge apa, care-l înalță,
E-o bucurie apoi împovărată de lanț.

-traducere de Catalina Franco-
_________________________

Tu écoutes la chaîne heurter la paroi
Quand le seau descend dans le puits qui est l’autre étoile,
Parfois l’étoile du soir, celle qui vient seule,
Parfois le feu sans rayons qui attend à l’aube
Que le berger et les bêtes sortent.

Mais toujours l’eau est close, au fond du puits,
Toujours l’étoile y demeure scellée.
On y perçoit des ombres, sous des branches,
Ce sont des voyageurs qui passent de nuit

Courbés, le dos chargé d’une masse noire,
Hésitant, dirait-on, à un carrefour.
Certains semblent attendre, d’autres s’effacent
Dans l’étincellement qui va sans lumière.

Le voyage de l’homme, de la femme est long, plus long
que la vie,
C’est une étoile au bout du chemin, un ciel
Qu’on a cru voir briller entre deux arbres.
Quand le seau touche l’eau, qui le soulève,
C’est une joie puis la chaîne l’accable.