Și o clipă tot câmpul
întunecat și mut a rămas
meditând. Răsuna vântul
între plopii aceia pe râu.

Se întunecă tot mai tare;
iar drumul e șerpuitor
și depărtarea albă ușor
se tulbură și dispare.

Cântul meu se întoarce a geamăt:
”Oh! Ghimpe-auriu ascuțit,
de te-aș putea simți
în inima mea înfipt”.

-Traducere de Catalina Franco-
_________________________

Io vado sognando strade
nella sera. Le colline
dorate, i verdi pini,
le querce arse di polvere!…

Dove finira la strada?
Vado camminando, viandante
al limite del sentiero…
– Sta per calare la sera –
” Dentro il cuore avevo
la spina di una passione;
riuscii a strapparla un giorno:
non sento piu il mio cuore.”

Tutta la campagna resta
meditando, muta e buia,
un istante. Soffia il vento
tra quei pioppi del fiume.
Sempre piu scura e la sera;
e la strada che serpeggia
e biancheggia debolmente
si fa oscura e scompare.

Torna a gemere il mio canto:
”Acuta spina dorata,
oh, potessi io sentirti
piantata dentro il cuore”.
_______________________

Yo voy soñando caminos
de la tarde. ¡Las colinas
doradas, los verdes pinos,
las polvorientas encinas!
¿Adónde el camino irá?
Yo voy cantando, viajero
a lo largo del sendero…
-La tarde cayendo está-.
”En el corazón tenía
la espina de una pasión;
logré arrancármela un día:
ya no siento el corazón.”

Y todo el campo un momento
se queda, mudo y sombrío,
meditando. Suena el viento
en los álamos del río.

La tarde más se obscurece;
y el camino que serpea
y débilmente blanquea,
se enturbia y desaparece.

Mi cantar vuelve a plañir:
”Aguda espina dorada,
quién te pudiera sentir
en el corazón clavada”.