Homero Aridjis, ”Uneori atingem un trup – A volte tocchiamo un corpo – A veces uno toca un cuerpo”

Uneori atingem un trup și îl trezim
prin el trecem noaptea ce se deschide
delicata pulsație a brațelor marine

și-l iubim ca pe mare.
Ca pe-un cântec gol
ca pe-o unică vară

ii spunem lumină, așa cum spunem acum
cum spunem ieri și-alte locuri

îl umplem cu trupuri și trupuri
cu pescărușii ce-s pescărușii noștri

îl urcăm vârf cu vârf
cu margini, acoperișuri și clopoței

cu hoteluri, canale, amintiri
cu peisaje cu timp cu asteroizi

și-l umplem cu noi și cu suflet
cu lese cu insule și cu suflet

îl simțim viu și obișnuit
îl simțim superb, însă umbră.

-traduceree de Catalina Franco-
–––––––––––––––––

A volte tocchiamo un corpo e lo svegliamo
attraverso di lui passiamo la notte che si apre
la pulsazione sensibile dei bracci marini

e come il mare lo amiamo.
Come un canto nudo
come l’estate unica

lo diciamo luce, come si usa dire ora
lo diciamo ieri e altri luoghi

lo riempiamo di corpi e corpi
di gabbiani che sono i nostri gabbiani

lo scaliamo picco dopo picco
con bordi e tetti e battenti

con hotel e canali e ricordi
e paesaggi e tempo e asteroidi

lo riempiamo di noi stessi e di anima
di collari di isole e di anima

lo sentiamo vivere e quotidiano
lo sentiamo bello ma ombra.

–––––––––––––––––-

A veces uno toca un cuerpo y lo despierta
por él pasamos la noche que se abre
la pulsación sensible de los brazos marinos

y como al mar lo amamos
como a un canto desnudo
como al solo verano

Le decimos luz como se dice ahora
le decimos ayer y otras partes

lo llenamos de cuerpos y de cuerpos
de gaviotas que son nuestras gaviotas

Lo vamos escalando punta a punta
con orillas y techos y aldabas

con hoteles y cauces y memorias
y paisajes y tiempo y asteroides

Lo colmamos de nosotros y de alma
de collares de islas y de alma

Lo sentimos vivir y cotidiano
lo sentimos hermoso pero sombra